Suport Clienti: 0745150894

(P) Vrei sa ai drum de acces la ansamblul rezidential? Cum faci 🙋‍♀️ #livecoltuc

Vrei sa ai drum de acces la ansamblul rezidential? Articol scris de Coltuc Marius Vicentiu,CEO https://coltucsiasociatii.ro/ Scopul acestui material este de a prezenta unele dintre soluțiile transpuse în practică până acum în speranța că aceste aspecte vor fi încetul cu încetul transparentizate . Si reglementate printr-un act normativ aplicabil cu titlu general. Situația cu care ne confruntăm este de obicei următoarea: investitorul vrea să realizeze un nou proiect (de retail, birouri, rezidențial, logistică etc. Orice proiect nou având nevoie de acces la drumul public corespunzător volumului de trafic generat) . Si pentru acesta trebuie să construiască drumul de acces fie pe terenul său, fapt care ar putea implica si lărgirea drumului public . Cu benzi de decelerare / accelerare și/sau un eventual sens giratoriu. Fie pe terenul autorității publice locale (de exemplu, pe un fost drum de exploatare în cazul terenurilor din intravilanul extins). Legea nu îi oferă în schimb investitorului soluția prin care să poată, în prima ipoteză. Să se asigure că la finalul lucrărilor drumul de acces devine un drum public. In a doua ipoteză, să construiască pe terenul primăriei. Discuția este bazată pe faptul că, de cele mai multe ori investitorii sunt dispuși să suporte toate costurile de construire ale accesului. Căci altfel nu ar putea să își dezvolte proiectul din punct de vedere urbanistic și nici să îl comercializeze într-un mod satisfăcător. În lipsa unei reglementări care să stabilească modalitățile de cooperare între investitor și autoritățile publice pentru realizarea. Pe costul investitorului, a unor astfel de drumuri, care în final să fie clasificate drept drumuri publice. In practică s-au aplicat diverse mecanisme bazate pe prevederi legale generale din Codul Civil sau din Legea administrației publice locale (acum Codul administrativ). Drumuri construite pe terenul investitorului Pentru o lungă perioadă de timp, varianta cea mai des întâlnită în cazul drumurilor construite pe terenul investitorului . A fost aceea a donației drumului către primăria locală după finalizarea lucrărilor de construire. Cu toate acestea. Din cauza faptului că o astfel de operațiune necesită atât aprobarea donației prin hotărâre de consiliu local. Cât și semnarea contractului de donație (sau a acceptării donației) de către primar, în multe cazuri unele oferte de donație de drumuri . Făcute de investitori nu au ajuns să fie efectiv acceptate de către autoritățile locale. Cu nota că, în cazul donațiilor către stat (e.g. în cazul sensurilor giratorii construite pe un DN), donația ar trebui aprobată prin hotărâre de guvern. O alternativă propusă odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil a fost renunțarea investitorului la dreptul de proprietate în favoarea autorității locale . Printr-o declarație autentică notarială înregistrată la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Cu toate acestea, nici această variantă nu presupune automat transferul drumului către autoritatea locală . Si transformarea acestuia în drum public, deoarece dobândirea dreptului de proprietate rămâne o opțiune . A autorității ce trebuie să adopte o hotărâre de consiliu local în acest sens. În lipsa unei variante viabile pentru a putea conferi drumului construit de ei regimul de drum public. Unii investitori și-au menținut proprietatea asupra drumului (corelativ cu administrarea și întreținerea sa) . Dar i-au atribuit un regim de drum de utilitate privată deschis circulației publice. Drumuri construite pe terenul primăriei În acest caz, una dintre variantele aplicate în practică este încheierea unui contract de asociere între autoritatea locală și investitorului privat . In baza căruia acesta din urmă construiește drumul integral pe costurile sale, urmând ca la finalizarea lucrărilor primăria . Să efectueze formalitățile necesare pentru clasificarea ca drum public. În limbaj informal, investitorul „donează” lucrările și costurile de construire. Aceste contracte de asociere nu beneficiază însă de un cadrul legal special, ci au fost bazate pe prevederi punctuale . Din Legea administrației publice locale, care nu conțin o indicație expresă cu privire la aplicarea respectivelor prevederi pentru realizarea unor drumuri publice. În aceste condiții, unele din părțile vizate (fie investitori, fie autorități) . Pot avea reticențe cu privire la caracterul adecvat al acestor asocieri, deși pe fond, în cele mai multe cazuri. Incheierea acestor contracte de asociere nu ascunde nimic ilicit sau de rea credință ci sunt bazate doar pe intenția de a reglementa legal construirea unui drum public pe costul unui investitor privat. În aceste condiții, rămâne o necesitate adoptarea unui act normativ special care să reglementeze condițiile în care investitorii pot construi astfel de drumuri, pe costul lor, într-un mod transparent. Legal și benefic atât pentru investitorul privat cât și pentru comunitatea locală. Până atunci, este benefică inițiativa unor autorități locale (e.g. Consiliul Local Cluj-Napoca) . Care reglementează astfel de situații prin hotărâri de consiliu local – privind, de exemplu. Condițiile în care drumuri de utilitate privată pot fi dobândite de primărie, devenind drumuri publice.

(P)#gripa – Cum recunoști simptomele gripei și cum te ferești de #virus(coltucsiasociatii.ro)

#gripa – Cum recunoști simptomele gripei și cum te ferești de #virus Care sunt simptomele gripei? Principalele simptome ale gripei, prin care aceasta se diferențiază de alte afecțiuni respiratorii, sunt febra mare (39-40 de grade). Durerea de cap, durerile musculare puternice: “Te doare capul, faci febră 39-40, te dor muşchii, te simţi ca şi cum ai fi bătut. Ai gripă!” Virusul gripal se răspândește la frig se răspândește cel mai bine când temperaturile scad aproape de zero grade noaptea, iar ziua, temperatura este undeva în jurul a 10 grade Celsius. “Virusului gripal îi plac temperaturile mai scăzute, nu chiar îngheț, dar undeva între zero și 10 grade, . Aceea este temperatura cea mai bună pentru virusul gripal, mai ales dacă este și umezeală”  .Vezi www.coltucsiasociatii.ro, COLTUC MARIUS VICENTIU Cum să te ferești de gripă în timpul epidemiei. Recomandările medicilor și ale autorităților: 1. Pentru populație: •    Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicație de spitalizare; •    Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; •    Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tușe/strănut la nivelul regiunii interne a articulației cotului); •    Igienă adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului; •    Evitarea aglomerațiilor; •    Triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie; •    Continuarea vaccinării antigripale; 2. Pentru spitale: •    Limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc; •    Expunerea de materiale informative (pliante, postere); •    Triaj epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie; •    Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical; •    Purtarea măștii de către pacient în UPU, pe traseul de la UPU la salon și când părăsește salonul de izolare/grupare; •    Refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute; •    Instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripă, fără a aștepta rezultatul de laborator; •    Instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacții apropiați ai pacienților confirmați internați, inclusiv personal medico-sanitar, chiar dacă fuseseră vaccinați (vaccinat = cu minimum 2 săptămâni înaintea expunerii); •    Vaccinarea urgentă a personalului medico-sanitar și auxiliar nevaccinat; •    Refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia; •    Refacerea urgentă a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice și dezinfectante, pentru o igienă riguroasă a mâinilor și a suprafețelor; •    Respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, inclusiv severă, al contacților și al focarelor; •    Oportunitatea menținerii deciziei de limitare a accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc, va fi evaluată și eventual suspendată la recomandarea DSP, în funcție de situația epidemiologică existentă la nivel local.

(P) Oamenii mor pe capete la urgente ASTEPTAND (coltucsiasociatii.ro)

Oamenii mor pe capete la urgente ASTEPTAND Ce putem face? #urgenta,#medici,#asteptare,#mort,#coltucsiasociatii,#coltuc 04.02.2020 la #livecoltuc O femeie în vârstă de 70 de ani din Constanța a murit după ce a fost lăsată să aștepte 16 ore pe un scaun, pe holul secției de Urgențe de la Spitalul Județean. Dupa a murit! Ce spune legea ca trebuie facut •    Ce spune legea: Amenzi de până la 3.000 de lei pentru medici și de până la 30.000 de lei pentru spitale. Dacă pacienții care se prezintă la urgențe sunt lăsați să aștepte pe hol . Legea prevede sancțiuni pentru cazuri precum cel de la Spitalul Județean din Constanța – amenzi de până la 3.000 de lei . Pentru medici și de până la 30.000 de lei pentru spitale, dacă pacienții care se prezintă la urgențe sunt lăsați . Să aștepte pe holul spitalului peste intervalul de timp prevăzut de lege – între 0 și 240 de minute, în funcție de gravitatea urgenței. Măsura apare într-o Hotărâre de Guvern adoptată anul trecut, în luna august. Există 5 coduri de urgențe în funcție de care sunt triați pacienții: •    cod roșu – resuscitare •    cod galben – critic •    cod verde – urgent •    cod albastru – non-urgent •    cod alb – consult Timpii legali de așteptare la UPU sunt cuprinși între 0 și 240 de minute, în funcție de gravitatea urgenței: •    pacienții cod roșu (resuscitare) – 0 minute •    pacienții cod galben (situaţie cu risc major/ status mental alterat/orice durere intensă sau disconfort major) – 15 minute •    pacienții cod verde (urgent) – 60 de minute •    pacienții cod albastru (non-urgent) – 120 de minute •    pacienții cod alb (consult) – 240 de minute Ce prevede Hotărârea de Guvern adoptată anul trecut: “2. La articolul 22, la alin.(2) partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 22 – (2) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice.  Respectiv cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte : a) preluarea pacientului de către personalul UPU sau CPU într-un interval de timp mai lung decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare; b) reținerea echipajelor de urgență din cadrul serviciilor de ambulanță sau SMURD de către medicii din UPU ori CPU sau medicii de gardă din spital, încălcându-se astfel reglementările legale în vigoare; c) neanunțarea din timp a sosirii și/sau neinformarea asupra datelor clinice despre starea pacientului și tratamentul aplicat acestuia până la momentul respectiv a personalului din UPU sau CPU de către echipajele care transportă pacienți aflați în stare critică, conform reglementărilor legale în vigoare.” Amenzile pentru depășirea timpilor de așteptare în preluarea pacienților la UPU existau deja în legislație, încă de la adoptarea HG nr. 857/2011, însă valoarea lor se dublează: anterior, personalul medical putea fi amendat cu sume între 500 lei și 1.500 de lei, iar spitalele cu 10.000 până la 15.000 de lei. Pentru ca medicii și spitalele unde timpii legali de așteptare pentru preluarea urgențelor să fie sancționați. Pacienții nemulțumiți pot reclama situația la Direcțiile de Sănătate Publică. •    O parte dintre medicii urgentiști din România nu vor să mai consulte toți pacienții O parte dintre medicii urgentiști din România au acuzat, în ultima perioadă, faptul că o mare parte dintre pacienții care vin la urgență nu reprezintă urgențe medicale . Si și-ar putea rezolva problemele cu o consultație programată din timp la medicul de familie sau la medicul specialist. Unii dintre acești medici merg chiar mai departe și susțin că legea nu ar trebui să mai prevadă ca toți pacienții care se prezintă la UPU să fie consultați de medic, o mare parte dintre ei nefiind urgențe majore, susțin acești medici.

(P) Aveti un imobil ? Ce obligatii aveti in 2020 in noua lege 7/2020 (coltucsiasociatii.ro)

Aveti un imobil ? Ce obligatii aveti in 2020 in noua lege 7/2020(coltucsiasociatii.ro) Opinie COLTUC MARIUS VICENTIU,manager COLTUC si ASOCIATII Conform noii reglementări, investitorii vor fi obligați să obțină acordul/autorizația administratorului drumului pentru realizarea branșamentelor . La rețelele de utilități ale infrastructurii edilitare, suplimentar față de acordurile și avizele prevăzute de lege . Si de autorizația de construire necesare realizării unei construcții. Pentru ansamblurile de locuințe individuale și colective. Construcțiile de utilitate publică și căile de acces, recepția la terminarea lucrărilor prevăzute . In autorizația de construire se va realiza numai împreună cu recepția branșamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferentă. Totodată, pentru a se asigura că noile construcții respectă standardele de calitate prevăzute de lege, noua reglementare instituie. In sarcina proprietarilor de construcții noi sau a celor care au suferit intervenții (și care nu au fost utilizate pe timpul executării lucrărilor). Obligația de a da în folosință și de a permite utilizarea construcției numai după admiterea recepției . La terminarea lucrărilor și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare. Modificările aduse prin art. 1 din Legea nr. 50/1991 completează cadrul legislativ existent. Condiționând obținerea autorizației de construire a unui imobil de obținerea autorizației de racordare la utilități. În egală măsură, pentru a evita blocarea procedurilor de autorizare, noua reglementare prevede expres că. In cazul în care nu este posibilă emiterea unui acord/unei autorizații de către administratorul drumului pentru racordarea la una dintre utilități. Nu se va bloca procesul de emitere a celorlalte autorizații de construire pentru imobil/alte utilități. În acest caz, însă, detaliile privind procedura și/sau întinderea competențelor autorităților implicate nu sunt clare. Astfel, aplicarea noilor prevederilor va necesita o colaborare strânsă între autoritățile implicate, o metodologie comun aplicabilă și, ideal, o bază de date consolidată aflată la dispoziția autorităților. Înscrierea construcțiilor în cartea funciară Potrivit noilor modificări aduse de art. 37 alin. (6) din Legea 50/1991, construcțiile executate fără autorizație de construire . Vor putea fi înscrise în cartea funciară în baza unui certificat de atestare/adeverință privind edificarea construcției, cu respectarea anumitor condiții: – împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 31 din Legea nr. 50/1991 (n.n. 3 ani de la data săvârșirii faptei) . Care nu mai permite aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în cazul construirii în lipsa autorizației de construire; – realizarea unei expertize tehnice care să ateste respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții și încadrarea în reglementările de urbanism aprobate; – întocmirea unei documentații cadastrale. Posibilitatea atacării autorizațiilor de construire/desființare Noua reglementare (art. 12 din Legea 50/1991) prevede că „autorizațiile de construire sau de desființare emise cu încălcarea prevederilor legale pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii, ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, în urma activității de control a Inspectoratului de Stat în Construcții”. Dat fiind caracterul neclar al normei citate, nu se poate exclude interpretarea potrivit căreia aceasta reprezintă o restrângere a dreptului de a solicita anularea autorizațiilor de construire/desființare ce ar putea surveni doar ca urmare a introducerii acțiunii de către prefect, limitând astfel dreptul persoanelor interesate de a se adresa direct instanței. O astfel de abordare ar contraveni însă principiilor reglementate prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Noua formă a Legii 10/1995 prevede o majorare a cuantumului amenzii care poate fi aplicată în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la art. 36 punctul I, de la 40.000 de lei, la 100.000 de lei. A fost modificat și cuantumul minim al amenzii care poate fi aplicată în cazul comiterii faptelor contravenționale menționate anterior, acesta fiind de 1.000 de lei. Micșorarea cuantumului minim al amenzii de la 20.000 de lei la 1.000 de lei este bine-venită din perspectiva existenței unei sancționări proporționale cu gravitatea faptei săvârșite (în practică, au existat deseori cazuri în care cuantumul amenzii aplicate depășea considerabil valoarea lucrării realizate). În schimb, modificările aduse Legii 50/1991 prevăd diminuarea amenzilor contravenționale aplicabile, printre altele, pentru executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, de către investitor și executant, pentru executarea sau desființarea lucrărilor cu încălcarea prevederilor autorizației și proiectului tehnic, pentru aprobarea furnizării de utilități urbane, ca urmare a executării de lucrări de branșamente și racorduri la rețele pentru construcții noi neautorizate etc., de la 50.000 – 100.000 de lei (potrivit formei actuale), la 5.000 – 20.000 de lei, potrivit noii reglementări. Vezi www.coltucsiasociatii.ro si #livecoltuc .

(P) Cum poti convinge o banca sa dea un imprumut pe firma – coltucsiasociatii.ro

Cum poti convinge o banca sa dea un imprumut pe firma ? (RECOMAND) Coltuc si Asociatii www.coltucsiasociatii.ro Deși procedurile finanțatorilor, implicit elemente analizate, au variat și vor varia atât intern (chiar și în decursul unui an, trimestru sau chiar luni) .Cât și de la bancă la bancă  (corelate, în principal, cu apetitul acestora pentru risc). Am putut centraliza o listă cu cele mai frecvente 24 de elemente evaluate de aceștia, pentru acordarea unei finanțări. 1. Scanarea informațiilor publice despre firmă și acționarii acesteia Informațiile scanate sunt financiare și non-financiare și pot viza și alte firme din grup. Utilitatea informațiilor pentru finanțator •    oferă indicii preliminare despre cine este și ce face potențialul viitor client; •    ajută la filtrarea eventualelor riscuri reputaționale; •    ajută la oferirea unui răspuns prompt, dacă nu satisface exigențele finanțatorului; •    oferă informații financiare preliminare legate de business. Cum le poți controla/ajusta •    să urmărești o conduită de business etică; •    să ai un site de prezentare actualizat al firmei; •    să scanezi frecvent mediul online pentru informații legate de tine și de firmă sau grup; •    să ceri feedback partenerilor de business, de la cei ce îl pot oferi sincer și dezinteresat; •    dacă există informații online neadevărate e bine să știi de ele, să le aduci tu în discuții și să le poți combate cu elemente cât mai clare. Nu uita, totodată, că pentru aceste cazuri ai un drept european: ”dreptul de a fi uitat”. 2. Cunoașterea partenerului/clientului, la o primă întâlnire Utilitatea informațiilor pentru finanțator •    validarea/invalidarea unor informații de la punctul 1; •    înțelegerea cerințelor și așteptărilor clientului; •    colectarea unor impresii personale despre: nivel de educație, principii de viață și business (tendințe non-narcisiste, tendința de ”one man show”, etc.). Cum le poți controla/ajusta •    să fii tu însuți, modest/clar în cerințe și cu o abordare corectă (nu imperativă) •    să ai un ‘fir roșu’ al discuțiilor dar, totuși, să fii spontan. Să ai câteva obiective și pentru tine, la întâlnire •    din nou, să fii tu însuți, nu uita că nu poți vinde ce nu ești. 3. Posibile impedimente Chiar dacă treci de cele două etape anterioare, discuția se poate opri dacă te lovești de câteva impedimente. Aici varietatea este mare, de la finanțator la finanțator, dar cel mai frecvent se regăsesc: •    să ai firmă cu capitaluri negative; •    să ai un minim de 2 ani consecutivi de pierderi; •    să fi fost implicat într-un eveniment reputațional negativ; •    să fii în administrarea departamentelor de Workout/Remediere, adică să fii client cu dificultăți la rambursarea creditelor, al altor finanțatori; •    să fii pe vreun domeniu de activitate sensibil (ex: alcool, tutun, arme, jocuri noroc, monede virtuale, etc.). Utilitatea informațiilor pentru finanțator •    scutește toate părțile de alocarea unor resurse pe ceva ce se știe din start că nu poate fi aprobat; •    îl ajută să își respecte politicile privind riscul achiziționabil. Cum le poți controla/ajusta •    să încerci ca, și în firma ta, să aplici regulile după care se presupune că tu, la rândul tău, ești filtrat de clienți; •    să încerci să abordezi băncile și să ceri feedback pe motivul respingerii; •    să îți separi (pe alte firme) liniile de business neinteresante pentru bănci și de preferat să nu ai interacțiuni între firmele rezultate; •    să încerci să îți soluționezi toate situațiile ‘rău reputaționale’ incerte. 4. Vechimea afacerii. Finanțatorii caută să evite startup-urile sau firmele cu schimbări substanțiale de model de business, schimbări ce vor necesita, de principiu, un minim de 2-3 ani pentru validare. Este apreciată stabilitatea managementului și eventualele extinderi de echipă bazate pe competențe și integrare. Utilitatea informațiilor pentru finanțator •    conform unui studiu BIG 4, maxim 20% dintre firmele locale depășesc primul an de la înființare; •    schimbările, în general, nu plac nimănui (fie că includ personalul/managementul sau liniile de business), cu atât mai mult cele majore/de impact și substanță deoarece ele, în majoratea cazurilor, provin dintr-o eșuare a unei abordări anterioare (eșuare ce a consumat resurse, chiar dacă a oferit lecții valoroase). Cum le poți controla/ajusta •    fii proactiv când prezinți schimbările către finanțatori; •    prezintă corect și clar de ce au fost necesare, ce resurse s-au consumat în vechiul experiment, cu ce alte resurse contribui tu la cel nou. Ce lecții ai învățat și alături de cine vei face noua încercare; •    la startup îți poți finanța din surse proprii firma până ai un minim de venituri recurente, de preferat și atingerea ‘zero-ului operațional’ .  (să nu mai pierzi bani) chiar dacă acesta, ipotetic, se atinge greu spre foarte greu, în primul an; •    dacă ai mare încredere (iar extern ai mai multe confirmări că ești pe drumul cel bun) în ideea/firma ta și dispui de active personale . Ce pot deveni garanții (casă, mașină, investiții lichide, etc) le poți aduce în discuție. 5. Analiza pieței principale în care activezi Se recomandă să ai un istoric de minim 2 ani. Piața să nu fie una în comprimare ori fără viitor, să nu fie în rândul celor pe care finanțatorul este deja prea concentrat. Utilitatea informațiilor pentru finanțator •    îl ajută pe finanțator să structureze și să centralizeze o politică privind domeniile mai mult sau mai puțin dezirabile. Din cauza compactării (apariția de noi produse/piețe) sau a profitului reglementat. Exemple de astfel de piețe (în contracție) pot fi industria lohn-ului, a printurilor; •    în afara anumitor domenii ce vor fi clar cu impedimente majore (arme, droguri, etc.) pe celelalte domenii se va analiza. De principiu, de la caz la caz, deoarece în orice piață sunt câțiva jucători ce fac lucrurile diferit și pot realiza profit într-un mod sustenabil; •    protejează finanțatorul de riscul concentrării. Cum le poți controla/ajusta •    poți urmări postările publice ale reprezentanților băncilor în care găsești indicii legate de domeniile vizate de ei; •    poți parcurge rapoartele financiare publice ale băncilor (aflate pe site-urile lor) pentru a vedea dacă au crescut cu creditele (sau nu) . Pe domeniul tău (e posibil totuși ca, în anumite cazuri, informația să nu fie disponibilă); •    poți urmări rapoartele periodice ale BNR privind dinamică creditării locale, raportări periodice ale Institutului Național de Statistică și/sau ale Eurostat; •    îți poți face o analiză internă, pe linii de business/profitabilitate; vezi, astfel, mai clar dacă faci lucrurile diferit și bine, cu șanse de profit într-un mod sustenabil; •    este discutabil dacă e bine să abordezi o banca ‘concentrată’ pe domeniul tău. De principiu ar trebui testat, totuși. Apetitul finanțatorului pentru că poți beneficia de avantajul că acesta cunoaște modelul general de business al domeniului. Pe de altă parte, vei putea fi depunctat dacă concentrarea lor este prea mare (lucrează deja cu prea mulți concurenți de-ai tăi) . Sau dacă nu ești cel puțin în jumătatea pozitivă a eșantionului de performanțe din domeniul respectiv. 6. Analiza tuturor domeniilor de business ale firmei Finanțatorul se va uita cum e împărțită afacerea pe mai domenii/sectoare și va evalua ușurința cu care firma se poate descurca pe domeniul pentru care cere finanțarea. Utilitatea informațiilor pentru finanțator •    evaluarea diversificării clientului și a corelării

Categorii

Categorii